Caravana „Ucenicii Frumuseții”, ultima din proiectul cu același nume, s-a încheiat, după ce a ajuns în 3 comunități:
-
Comuna Lumina – 17.10.2016, la Căminul Cultural
-
Comuna Peștera – 24.10.2016, la Căminul Cultural
-
Comuna Topraisar – 31.10.2016, la Căminul Cultural
Spre deosebire de Caravana Primăverii, în care stiliștii profesioniști au avut rolul principal în desfășurarea sesiunilor de îngrijire înfrumusețare acordate beneficiarelor, în caravana de toamnă și-au intrat în roluri ucenicii, respectiv elevi din anii terminali ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă Albatros și cursanții proveniți din mediul rural al județului Constanța, formați în cadrul proiectului.
Din acest motiv, a fost avută în vedere creșterea graduală a numărului de solicitante de sesiuni de îngrijire înfrumusețare, astfel încât după un debut mai ușor la Lumina, numărul de doamne și domnișoare a crescut treptat în următoarele două localități, pentru ca ucenicii să prindă curaj și încredere în a aplica practic ceea ce au învățat. Intenția a fost de a-i deprinde să lucreze rapid, sub presiune, pentru că doamnele și domnișoarele așteptau nerăbdătoare, încă de dimineață, de la sosirea echipei la căminul cultural.
Ucenicii s-au descurcat tot mai bine, la Topraisar au lucrat individual, fiecare a parcurs toate etapele sesiunii de îngrijire-înfrumusețare, adică fiecare a vopsit, a spălat, a tuns și a aranjat beneficiare.
Numărul total de doamne și domnișoare care s-au bucurat de o ședință gratuită de înfrumusețare în cadrul Caravanei „Ucenicii Frumuseții” a fost de 118.
Cei 15 elevi ai Centrului Albatros și cei 15 cursanți au învățat tehnici de tuns, au asistat la modul în care se prepară profesionist vopselele, au avut prilejul să interacționeze cu viitorii clienți. Toți ucenicii au fost încântați de activitate și și-au exprimat dorința continuării acestui tip de activități.
Primarii celor trei comunități au venit personal să mulțumească echipei, prilej cu care a fost abordată și problema deschiderii saloanelor. Schimbările efectuate în look-ul femeilor participante a fost uneori spectaculos, fotografiile o demonstrează. În comuna Topraisar, echipa de stiliști formată din mentori și ucenici a înregistrat un record, reușind să înfrumusețeze numărul cel mai mare de doamne și domnișoare din ultima caravană a proiectului, respectiv 48.