Home > Noutati > Retrospectiva proiectului UCENICII FRUMUSEŢII

UCENICII FRUMUSEȚII, o inițiativă sponsorizată de Fundația PACT, cu susținerea financiară a OMV PETROM, prin care echipe de voluntari, cadre didactice, specialiști în îngrijire-înfrumusețare, elevi și cursanți la acest profil, mobilizați de Asociația CIVICUM VOLUNTARIS și de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Albatros”, au adus „Ţara lui Andrei” în 7 comunități constănțene: Tortoman, Seimeni, Aliman, Siminoc, Lumina, Peștera și Topraisar.

Având și sprijinul primăriilor, tinerii ucenici ai frumuseții, îndrumați de mentorii lor, au avut posibilitatea de a deveni adevărați profesioniști, prin cursurile gratuite la care au participat. La rândul lor, împreuna cu specialiști consacrați în domeniu, au oferit benevol sesiuni de îngrijire-înfrumusețare sutelor de doamne și domnișoare din localitățile de destinație ale caravanelor UCENICII FRUMUSEȚII.

Trei saloane de îngrijire-înfrumusețare, deschise cu sprijinul primăriilor, la Tortoman, Izvoru Mare (comuna Peștera) și Țepeș Vodă (comuna Siliștea), asigură servicii specifice locuitorilor celor trei comunități și a celor învecinate, precum și noi locuri de muncă pentru localnicii formați în acest domeniu prin cursurile din cadrul proiectului.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*