Saptesprezece doamne si domnisoare din mediul rural participa gratuit la un curs de “frizerie-manichiura” acreditat de Ministerul Muncii, in cadrul proiectului UCENICII FRUMUSETII, sponsorizat de Fundația PACT cu susținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare “Idei din Țara lui Andrei”.
Scopul proiectului UCENICII FRUMUSETII este acela de a creste gradul de angajabilitate al persoanelor dezavantajate si fara un loc de munca din mediul rural, precum si al liceenilor care sunt incurajati sa faca uncenicie inaintea angajarii.
Participantii la curs provin din noua comunitati rurale ale judetului Constanta si isi doresc foarte mult sa invete meseria de frizer-coafeza si manichiurista fiindca intotdeauna au cochetat cu aceasta pasiune pentru aranjatul parului, exersandu-si abilitatile pe prietene si cunostinte, fara insa a detine cunostinte temeinice in domeniu. La curs, doamnele realizeaza deja coafuri al caror grad de complexitate se mareste constant. Se lucreaza cu placere si se face foarte multa practica.
Fiecare cursant a primit cadou un kit cu unelte de baza pentru viitoarea profesie, pe care le va folosi la orele de practica, la vopsit, tuns, coafat, manichiura si pedichiura. De asemenea, pentru a asigura participarea constanta la cursul sustinut in Constanta, participantilor li se deconteaza cheltuielile de deplasare la curs, avand in vedere faptul ca unii dintre acestia se deplaseaza de la distante de peste 90 de kilometri si situatia materiale nu le permite sa sustina cheltuielile de transport.
Cursul va dura pana la toamna, cand se va sustine examenul final. Le dorim cursantilor nostri mult succes si spor la treaba!