Home > Comunicate de presa > [Comunicat presă] Tinerii constănţeni cu dizabilităţi sunt EGALI ÎN EUROPA

Tinerii constănţeni cu dizabilităţi sunt invitaţi să participe liber la seria de 3 întâlniri reciproc informale din 18 şi 25 septembrie, respectiv 2 octombrie 2015, pe tema valorilor europene, a drepturilor conferite lor de statutul de cetăţean european, în lumina respectării principiilor fundamentale ale Uniunii Europene şi a celor mai recente abordări ale Parlamentului European.

Andrei Eduard Crăciun, voluntarul Asociaţiei Civicum Voluntaris, şi-a asumat misiunea de a se asigura că tinerii constănţeni cu dizabilităţi din segmentul de vârstă 15-26 de ani sunt EGALI ÎN EUROPA, îşi cunosc drepturile de cetăţeni europeni, modul în care trebuie să fie respectate şi solicitate.

Având competenţe dobândite în acest sens, prin participarea la sesiunile din cadrul proiectului „Promotori pentru Democraţie europeană” (mai multe detalii aici), derulat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului, Group of the European Youth for Change (GEYC) și Asociația Pro Democrația (APD), Eduard va susţine acţiuni de comunicare proprii, organizate cu sprijinul asociaţiei din care face parte şi al partenerilor atraşi în activităţile de proiect: Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros, Radio România Constanţa şi AYG România.

Mai mult decât atât, organizatorii împreună cu Edy doresc ca cele trei întâlniri reciproc informale, care se vor desfăşura la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros, să constituie pentru tinerii constănţeni cu nevoi speciale, oportunitatea de a împărtăşi propriile experienţe şi probleme cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi.

Tinerii care doresc să vină la aceste întâlniri, programate în zilele de 18 şi 25 septembrie, respectiv 2 octombrie a.c. la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros, sunt invitaţi să se înscrie pe mail-ul contact@civicumvoluntaris.org

Andrei Eduard Crăciun este un tânăr în vârstă de 30 de ani din municipiul Constanța, care a copilărit numai în centre de plasament, fără iubirea și ocrotirea părintească. Cu toate acestea, Eduard a crescut frumos, este educat și îi ajută acum la rândul său pe copiii cu probleme să aibă o viață mai bună, ca educator la Adăpostul de Zi și de Noapte pentru Copiii Strazii, apaținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Pasionat de fotografie, lectura, înot, scenografie pentru piese de teatru și spectacole, navigarea pe internet și activitățile care implică relaționare interpersonală, Eduard vede implicarea sa în proiectul “Promotori pentru Democrație europeană” ca pe o oportunitate de a realiza o schimbare în societate. El speră că prin intermediul sesiunilor organizate să realizeze “o comunicare ideală, fără bariere sociale și psihologice pentru persoanele cu dizabilități, precum și o informare despre tot ce înseamnă drepturile persoanelor cu dizabilități, deoarece sunt persoane care nu iși cunosc asemenea drepturi”.

Eduard ne împărtășește faptul că are prieteni cu dizabilități care i-au povestit despre problemele lor, despre drepturile care le sunt încalcate în anumite situații și ne destăinuie faptul că și el are dizabilități motorii iar logodnica sa “este cu dizabilități intelectuale și îi este foarte greu în această societate care nu îi ofera nicio perspectiva de viitor”.

Optimist și luptător, Andrei Eduard Crăciun – voluntarul Asociației Civicum Voluntaris, iși dorește pe plan personal “un copil, sănătate și să-i poată ajuta pe cei din jurul său, într-o lume pașnică, plină de iubire, acceptare, toleranță, în care natura este protejată și fiecare dintre noi să ne acceptăm așa cum suntem”.

Contact:
Mihaela Căruţaşu
Preşedinte Asociaţia Civicum Voluntaris
Tel. 0741.312.816
www.civicumvoluntaris.ro

Afis A3 Egali in Europa

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*