Home > Evenimente > „Stop hepatitei! Fii atent la A, B, C, D!”
26 July, 2014
10:30-13:00
City Park Mall, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr 116C, Constanta

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) – membru al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), al Asociației Europene a Pacienților cu Boli de Ficat (ELPA) şi al Alianței Mondiale a Hepatitei (WHA), în parteneriat cu Asociaţia Civicum Voluntaris, desfăşoară în zilele de 26, 27, 28 iulie 2014 evenimente pentru marcarea Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, sărbătorită pe data de 28 iulie.


Astfel, în Constanţa vor avea loc campanii de informare în rândul populaţiei cu privire la modul de transmitere a hepatitelor virale (A, B, C, D), precum şi la prevenirea infectării cu aceste virusuri. Literele volumetrice realizate vor ajuta în acest sens, ca suport pentru întrebările celor interesaţi să primească răspunsuri corecte, specializate.

Un alt element specific al acţiunilor dedicate din acest an va fi evidenţiat prin baloanele albe și albastre ce vor fi înălţate, pentru a atrage atenţia tuturor asupra existenţei virusurilor hepatice şi să se gândească de două ori la riscurile de infectare, înainte de a întreprinde o acţiune (ex. tatuarea, actul sexual pasager neprotejat, folosirea în comun a acelor sau a obiectelor tăietoare, care facilitează contactul cu sângele infectat etc.).

Baloanele umplute cu heliu vor fi înălţate luni, 28 iulie, la City Park Mall la ora 15.00.