Home > Noutati > Proiectul „VREAU SĂ-ŢI SPUN POVESTEA MEA” a ajuns la final!

World Vision România – Biroul Zonal Constanţa în parteneriat cu Asociaţia Civicum Voluntaris au ajuns la finalul implementării proiectului „Vreau să-ţi spun povestea mea”, sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor.

Importanţa terapiei prin artă a fost subliniată de multe ori de către psihologi. Iată de ce asociaţia noastră a avut iniţiativa unui proiect numit „Vreau să-ţi spun povestea mea“, prin care un grup de copii cu dizabilităţi a fost beneficiarul acestui tip de terapie.

Materializat prin punerea în scenă a piesei de teatru intitulată „Până când ne vom revedea”, proiectul a fost gândit să stabilească o legătură cât mai directă între copiii care au constituit grupul ţintă şi factorii recomandaţi de specialişti. Şi cum altfel, decât implicându-i nemijlocit pe copii în munca de creaţie.

„Ne-am gândit să facem ceva ieşit din tipare, deoarece, până acum, ne axasem doar pe recuperare motorie sau mentală prin educaţie specializată, logopedie şi consiliere psihologică. Aceşti copii au nevoie şi de socializare, dar şi de cunoaşterea de către ceilalţi a poveştilor lor de viaţă, de aceea era nevoie şi de terapia prin artă”, a declarat Gabriela Carp, managerul proiectului şi membru al Fundaţiei World Vision România.

Ca iniţiator şi partener al proiectului,  Asociaţia Civicum Voluntaris a încercat să canalizeze entuziasmul copiilor participanţi către atingerea obiectivelor pentru care a fost implementat „Este un proiect iniţiat de echipa Civicum Voluntaris şi dedicat copiilor, pentru a contribui la dezvoltarea lor personală. E un proiect conceput a fi realizat cu şi pentru tineri, pentru a-i încuraja să se exprime, inclusiv prin intermediul artei. În piesa de teatru, care a rezultat din poveştile scrise de ei, copiii sunt şi autori şi actori. Am fost surprinşi să vedem cât de rapid şi-au intrat în roluri şi cât de serios au muncit”, a afirmat Andrei Şeitan, preşedintele Asociaţiei Civicum Voluntaris.

Toată această acţiune nu ar fi putut avea loc fără suport financiar. În cadrul unuia dintre programele de responsabilitate socială, o companie privată a acordat sprijinul necesar derulării programului.

„În cadrul programului Mol pentru sănătatea copiilor, oferim sprijin financiar ONG-urilor care derulează proiecte de terapie prin artă şi terapie emoţională pentru copii cu diferite dizabilităţi. Pentru fiecare proiect acordăm suma de 20.000 lei”, a declarat Imre Andras, director executiv al Fundaţiei pentru Comunitate.

Valoarea totală a proiectului (fără TVA) este de 22.400 lei, din care:

20.000 lei – valoarea nerambursabilă acordata prin programul de finanţare „MOL pentru sănătatea copiilor“; reprezentând 89,29 % din bugetul total eligibil;

2.400 lei – contribuţia egală a partenerilor de proiect („World Vision“ şi „Civicum Voluntaris“) cu un total de 10,71 % din bugetul total al proiectului.

Scopul proiectului a fost reabilitarea psiho-socială a copiilor cu diagnostice de boli cronice şi dizabilităţi care induc handicap, din segmentul de vârstă 7 – 17 ani din comuna Corbu, judeţul Constanţa, prin implicarea în activităţi dedicate, care le oferă posibilitatea de a exprima liber şi de a face cunoscute propriile trăiri, prin transpunerea sub forma unei poveşti în care personajul principal, un animăluţ ales şi considerat ca fiind reprezentativ pentru propria persoană, va prelua încărcătura emoţională transformând-o în mesaj creativ exprimat prin piesa de teatru.  

Grupul ţintă al proiectului a vizat 18 copii din comuna Corbu, judeţul Constanţa, cu diagnostice de dizabilităţi care induc handicap, din segmentul de vârstă 7 – 17 ani. Segmentul de vârstă ales se referă la cunoştinţele suficiente care să permită copiilor exprimarea în scris.  

Rezultatele proiectului: Având în vedere varietatea diagnosticelor copiilor din grupul ţintă, pe parcursul vizitei la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, s-a recurs la metoda interacţiunii vizuale şi auditive cu animale diferite, curiozitatea şi interesul fiind astfel stimulat.

Impactul vizionării unei diversităţi de animale, a permis alegerea unuia, ca fiind preferat şi considerat reprezentativ propriei persoane şi desemnarea acestuia ca personaj al propriei poveşti.

Deşi proiectul prevedea selectarea a trei poveşti spre a fi transformate în piese de teatru, juriul, impresionat de sensibilitatea mesajelor transmise de copii, a decis acordarea a 4 premii şi realizarea unui singur scenariu, care să includă ideile exprimate în lucrările premiate.

În cadrul evenimentului, premiile au fost înmânate de domnul Andras Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.

Selecţia şi transformarea în piesă de teatru a celor mai frumoase compoziţii scrise de copiii din grupul ţintă, reprezentaţia pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare” din Constanţa, au indus, pe lângă efectul stimulativ al concurenţei, o puternică motivare emoţională acestor copii.

Faptul că chiar ei au posibilitatea de a avea un rol în propria poveste sau că cel puţin sunt spectatorii ei, premierea în cadru festiv, în faţa publicului, ca recunoaştere a efortului lor, completează în mod fericit efectele benefice ale implementării acestui proiect. 

Piesa de teatru are ca subiect dragostea, prietenia, speranța, dar și puterea de a depăși orice obstacol în viață, oricât de greu. Mirabela are 18 ani, iar astăzi a jucat rolul vieții sale. „Am probleme, unele se văd, altele nu. Eu am avut pareză, dar am depăşit multe momente grele“, a spus Mirabela.

„Prin teatru, copiii reușesc să își recapete respectul și încrederea de sine, îi ajută în recuperare“, a declarat Roxana Onea, reprezentat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanța.

Acest proiect a fost o provocare și pentru regizorul piesei. „Am luat din poveștile lor anumite fragmente, apoi le-am rescris, a fost mai greu la început pana ne-am cunoscut, apoi totul  a mers de la sine“, povestește regizorul piesei, Tiberiu Roșu. 

Durata de implementare a proiectului a fost 31 ianuarie – 31 august 2014. 

Au scris despre noi:

Cuget Liber

Replica Online

Ziua de Constanta

Cuget Liber

Gazeta de Navodari

Gazeta de Constanta

Observator de Constanta

Telegraf Online

După susținerea piesei de teatru am apărut în:

Observatorul de Constanța

Telegraf Online

Ziua de Constanța

Replica Online

Nonguvernamental

I-Ziare.ro

Ziare pe Net

Ziare pe Net

Ziare pe Net

Reportaj – Reporter NTV

Pentru detalii și informații legate de acest proiect, vă rugăm să contactați:

Andrei Şeitan și Gabriela Carp, responsabili de proiect din partea celor doi parteneri, respectiv

  • Asociaţia Civicum Voluntaris – tel. 0723520558, e-mail: contact@civicumvoluntaris.org
  • World Vision România – Biroul Zonal Constanţa – tel. 0731444671, e-mail: Gabriela_Carp@wvi.org

Materiale marketing:

Comunicat presa închidere proiect

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*